vineri, 20 martie 2015

Pastele Ortodox si Catolic 2015 - 2020



     Cele doua mari confesiuni religioase apartinand crestinatatii vor sarbatori Pastele (sarbatoarea Invierii Domnului) la date ce difera atat in ce priveste ziua cat si luna, dar mereu vor fi intr-o duminica.
     Data Pastelui, stabilita matematico - astronomic, depinde de miscarea soarelui (legata de echinoctiul de primavara) si cea a lunii, calculele fiind insa diferite in functie de calendarele folosite de Biserica Ortodoxa respectiv cea Catolica: calendarul Iulian si cel Gregorian.
     Pastele ortodox si cel catolic cad destul de rar in aceeasi zi. Cu toate acestea, in ultimii cinci ani, cele doua sarbatori au coincis de mai multe ori: in 2010, 2011 si 2014.


Anul
Pastele catolic
Pastele ortodox
2015
  5 aprilie
12 aprilie
2016
27 martie
  1 mai
2017
16 aprilie
16 aprilie
2018
  1 aprilie
  8 aprilie
2019
21 aprilie
28 aprilie
2020
12 aprilie
19 aprilie









     Postul Pastelui 2015
     De luni 23 februarie intram in Postul Pastelui 2015 pana in 12 aprilie, cand vom sarbatori Invierea. Toti cei care vor tine post, potrivit obiceiurilor crestin-ortodoxe, vor trebui sa renunte la carne, lactate si oua.

     Dezlegare la untdelemn.
     - In zilele de sambata si duminica, precum si in zilele in care sunt sarbatori insotite de semnele “cruce rosie” si “cruce neagra”, doar daca acestea nu cad in prima sau ultima saptamana a Postului Mare.

     Dezlegare la vin.
     - In zilele de sambata si duminica, precum si in zilele in care sunt sarbatori insotite de semnele “cruce rosie” si “cruce neagra”, doar daca acestea nu cad in prima sau ultima saptamana a Postului Mare.
     - In ziua de joi, in saptamana a cincea a postului, dar si in Joia Mare, cand s-a petrecut Cina cea de Taina.

     Dezlegare la peste.
     - In ziua de 25 martie, cand se praznuieste Buna Vestire, si in duminica a sasea din Post, cea a Floriilor, care se sarbaroreste anul acesta pe data de 5 aprilie.

     Postul Pastelui 2015: Cu ce inlocuim carnea?
     - Fasole, mazare, linte (leguminoase). Fasolea contine proteine, fibre si are un nivel ridicat de carbohidrati cu eliberare lenta, ceea ce inseamna ca poate inlocui cu usurinta carnea in alimentatie. Fasolea furnizeaza energie pentru muschi si creier. Este un aliment satios, care poate fi consumat in cantitati mai mari, fara a te ingrasa. Este recomandat sa pregatim cat mai multe salate de legume (zarzavaturi) si leguminoase (fasole, mazare, naut, linte, soia etc.) proaspete. Intre mese putem rontai un morcov, un ardei gras, un mar sau alte fructe.
     - Ciupercile sunt o sursa bogata in proteine vegetale, contin seleniu, cupru si fier, elemente care le fac inlocuitorii perfecti pentru carne si produse din carne. Nu indepartati pielita ciupercilor deoarece contine toate vitaminele, mineralele si elementele nutritive ale acestora.
     - Soia este un aliment care are aceeasi cantitate de proteine ca si carnea. Soia contine fier, complexul de vitamine B si fibre, reduce nivelul colesterolului rau, hipertensiunea, impiedica dezvoltarea celulelor canceroase si intareste sistemul imunitar.
     - Oleaginoasele (alune, migdale, nuci, arahide etc.) contin proteine si o cantitate importanta de vitamina E care ajuta la mentinerea sanatatii pielii.
     - Fructele aduc un plus de substante nutritive daca sunt consumate proaspete. Sucurile din fructe nu sunt indicate, deoarece contin o cantitate foarte mare de zaharuri! Pulpa fructului contine toate vitaminele si substantele nutritive! Este indicat ca fructele sa se manance cu tot cu coaja.
     - Legumele - leurda, urzica, ridichiile, andivele, frunzele de papadie care se consuma in salate, brocoli, salata verde, morcovi, cartofi, gulii, rosii, dovlecel, ardei gras, ceapa verde si multe verdeturi printre care patrunjel, bogat in vitamina C si marar.

     Postul Pastelui 2015: Cum se tine corect.
     Pentru a tine corect Postul Pastelui 2015, trebuie sa aveti in vedere cateva reguli stabilite de Biserica.
     Trebuie sa stiti ca anumite categorii de persoane nu ar trebui sa se abtina de la mancare - copiii, batranii, femeile gravide si persoanele suferinde. 
     - In primele doua zile din Postul Pastelui 2015 (luni 23 februarie si marti 24 februarie) se recomanda post complet, pentru aceia care pot sa-l tina. Pentru cine nu rezista, este recomandata ajunarea, adica tinerea postului pana seara, cand se poate manca paine si bea apa.
     - Aceeasi regula (post complet sau ajunare) este si pentru primele trei zile din ultima saptamana de post (luni, marti si miercuri), dar si pentru ultimele doua (vineri si sambata).
     - Miercuri, a treia zi din Postul Pastelui 2015, se ajuneaza pana seara. Apoi se mananca paine si legume fierte fara ulei.
     - In toate celelalte zile, cu exceptia zilelor de dezlegare, se mananca uscat o singura data pe zi, in zilele luni-vineri, iar sambata si duminca de doua ori pe zi legume fierte cu untdelemn si putin vin = varianta postului aspru. In postul obisnuit, se mananca la orele obisnuite, dar numai “mancaruri de post”.

     Postul Pastelui 2015: Cine nu posteste?
     - Postul negru din Postul Pastelui 2015 e total interzis copiilor. Un copil nu trebuie sa sufere de carente alimentare. El se afla in dezvoltare, iar organismul sau are alte nevoi fata de organismul unui adult. Pentru copii, vitaminele, lipidele, glucidele, proteinele sunt esentiale. De asemenea, persoanele care sufera de anumite afectiuni si care tin post negru fara a consulta un medic o fac pe propria raspundere. Bolile cronice se pot agrava si persoana poate chiar muri.

     Si, pentru cine nu stie, exista si Pastele Cailor, care coincide cu Inaltarea Domnului, sau ziua de Ispas. Aceasta are mereu loc la 40 de zile dupa Paste, in joia din a sasea saptamana de dupa Paste. Unele persoane mai numesc aceasta sarbatoare si Joia Iepelor. 
     Sarbatoarea se tine doar cand Pastele Ortodox coincide cu cel Catolic. Explicatia? In trecut, in anii in care Pastele orthodox cadea intr-o zi diferita de cel Catolic, taranii ortodocsi imprumutau caii de la taranii catolici si viceversa. Iar cand cele doua sarbatori coincideau, caii se odihneau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu