Oglinda,
oglinjoara, cum se confectioneaza cele mai frumoase martisoare din tara?
Dupa ce ani
la rand te zbati din greu si cu migala sa faci lucruri dragute, apare deodata
revelatia si totul devine mult mai usor. Nimic nu mai este ca inainte si
martisoarele, ce ies din mainile impatimitilor in arta handmade, devin obiecte
de arta! Din margele, scoici, flori, textile si hartie, sau pasta Fimo, micile
obiecte pline de semnificatie prind viata asteptandu-si randul sa ne
impodobeasca alaturi de fermecatorul snur alb-rosu.
Cum fac
creatorii de handmade ca martisoarele lor sa capete valoarea atat de
nepretuita, data de aprecieri ca: unice si “handmade”? Prin prelucrarea cu
rabdare si pricepere a unor materiale diverse procurate din magazinele online
si folosind accesorii martisoare ce ii ajuta sa creeze modele
unicat.
Mi-a placut
mereu sa mesteresc cate ceva, iar fabricarea martisoarelor a fost si a ramas
una din pasiunile mele. Inainte sa apara magazinele online specializate, ma
chinuiam sa fac martisoare din ce aveam prin casa: papusi din panza cu par din
fire de melana, medalioane din scoici culese de pe plaja de la mare pe care le
lacuiam, flori din margelute insirate pe ata, fluturasi din dantela si catifea,
etc. pe care le asezam pe cartonase decupate cu migala si le inveleam in folii
de acetofan.
Acum imi
este mult mai simplu: am cumparat aceste papusi adorabile, margele si accesorii, pungute autoadezive cu gaura si cartonase expresive,
alaturi de snururi de diferite forme si grosimi ce au darul de a innobila
fiecare martisor in parte.
Nu am uitat
de accesorii bijuterii pentru
brose, coliere si bratari, diferite unelte absolut necesare, adezivi si pietre semipretioase.
Cu noile
achizitii am scutit foarte mult timp de executie si m-am concentrat mai usor
asupra prezentarii finale. Trebuie sa recunosc ca rezultatele nu sufera
comparatie! Noile martisoare au clasa! Imi doresc sa fie apreciate de cei ce
vor sa se bucure daruind acest simbol al primaverii.
Un martisor
poate fi facut din orice iti vine in minte, atata timp cat aspectul final este
placut. Cu cat ideea este mai nostima cu atat respectivul martisor va fi mai
cautat. Cand ai la dispozitie toate materialele necesare si o multime de
posibilitati de a crea ceva unic, iti sporesc ideile si creativitatea chiar
daca nu totdeauna stii de la inceput ce vrei sa iasa.
Numai prin
simplul cuvant ”primavara” toti avem senzatia de mai bine, mai frumos si mai
cald. Dintre toate sarbatorile de primavara, cea a Martisorului are un farmec
aparte… Sa oferi un martisor din inima si cu bucurie, se transforma intr-un
moment special.
Asa este
traditia pe care noi, romanii, am mostenit-o si pe care inclusiv dacii o
respectau. Pe vremea lor simbolurile primaverii erau realizate iarna, exact asa
cum facem si noi acum. Martisoarele din timpul dacilor erau reprezentate de
pietricele albe si rosii insirate pe o ata. Apoi au urmat funditele de matase
rosu cu alb, care semnifica impletirea dintre iarna si primavara, la care se
adaugau simboluri ale norocului (potcoave, trifoi cu patru foi). Fie ca erau,
sau sunt, purtate doar o zi, o saptamana sau doua, sau toata luna martie, ele
aduceu si aduc zambete de bucurie si sclipiri in privire.
Daca si voi
admirati martisoarele handmade, puteti incerca sa pastrati traditia si sa va
bucurati de venirea primaverii alaturi de simbolurile atent mestesugite. Poate
ati mai facut martisoare la gradinita, la scoala in clasele primare, poate
chiar in clipa asta cineva isi transforma o curiozitate in hobby.
Voi ati
incercat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu