marți, 2 decembrie 2014

Jocul luminilor si al umbrelor de la Atas


     De cele mai multe ori uitam ca omul, inca din vremuri de mult apuse, dupa ce a reusit sa produca focul, a inteles cat de utila este flacara ce lumina intregul spatiu din grotele in care isi ducea traiul. Atunci a inceput povestea mijloacelor de iluminare, in preistorie, unde torta era la mare pret.
     Fara lumina totul este sumbru si anost iar oamenii nu ar mai putea indeplini nicio activitate atunci cand soarele binevoieste sa mearga la culcare, seara de seara.


     Omenirea a evoluat, a trecut de la foc la torte, felinare, lumanari, pana a ajuns la electricitate. Astazi ne bucuram cu totii de progresul stiintei, de lumina din casele noastre, in domeniul hotelier, in spatiile comerciale, dar si in locurile de relaxare. Stim cu totii, lumina are darul de a defini starea de spirit, are puterea de a face spatiul mai confortabil, mai agreabil si mai primitor daca este asigurat un iluminat natural si artificial corespunzator.

     Iluminatul in restaurante, cafenele, pub-uri, club-uri, centre de relaxare, casinouri, cinematografe sau de muzee, sali de teatru, galerii, sali de conferinte, adica tot ceea ce inseamna iluminat Horeca, nu se face la intamplare. Este o munca asidua, de migala, in echipa, unde toata proiectarea tine cont de amanuntele si aspectele necesare pentru a gasi solutia perfecta.

     Ma uitam zilele trecute intr-un restaurant din Bucuresti la modul in care cei de la Atas Lighting au reusit sa creeze un spatiu cald si primitor, punand in valoare si cele mai intunecate zone pentru a crea confortul necesar. Iluminatul este important in orice spatiu interior, dar si exterior. El are darul de a pune in valoare in mod minunat piesele de mobilier si accesoriile, dar si fatadele impunatoare ale cladirilor, ajutand la crearea unei atmosfere aparte in acel spatiu.

 

     Corpurile de iluminat se aleg in functie de utilitatile fiecarei zone, ele pot conferi lumina mai difuza sau mai puternica. Iluminatul unui spatiu commercial, a unei galerii de arta moderna precum Galeria Galateca, sau a spatiilor destinate exclusiv evenimentelor (nunti, botezuri, conferinte si petreceri corporate) precum centrul Grand Ballroom Militari Bucuresti, se va diferentia datorita necesitatilor si scopului pentru care aceste centre au fost construite.
     Pentru evidentierea anumitor puncte de interes luminile pot fi pur decorative, ambientale, asa cum sunt tuburile de neon sau benzile de LED-uri asezate cu maiestrie pe peretii sau tavanul unei incaperi, sau pot avea rolul de a semnaliza diferitelor parti distinctive ale spatiului, asa cum sunt sageti indicatoare luminate. Intr-un spatiu Horeca calitatea luminii, transparenta si intensitatea sa, completeaza aportul materialelor, texturilor si culorilor pieselor de mobilier si a decoratiunilor interioare specifice, incat toate sa confere utilizatorilor o atmosfera placuta, relaxanta.

     De cand am aflat ca Atas Lighting s-a ocupat de iluminatul mall-ului Baneasa Shopping City, am fost mai atenta la amanuntele care in mod normal tuturor ne scapa atat timp cat suntem multumiti de calitatea iluminatului si totul intra in rutina zilnica. 
     Ce ai putea sa le reprosezi? Nimic! Totul este perfect, face parte din normal, toata lumea este multumita, ambianta creata te cheama in vizita iar si iar. Tocmai aici se vede valoarea! Cand nu mai ai nimic de adaugat, inseamna ca deja s-a ajuns la performanta!



     Pasionati de jocul luminilor si al umbrelor si amenajarea interioara si exterioara atat a spatiilor grandioase (Hotelier, Horeca, Comercial si Retail) cat si a locuintelor, cei de la Atas Lighting aduc, de peste 20 de ani, lumina in cele mai deosebite forme printr-un design spectaculos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu