Eram in America
de Sud, prin padurile tropicale, in jungla, intr-un tinut fascinant. Ratacita
intr-o lume fantastica impreuna cu prietenii mei, pornisem in aventura vietii.
Ne pregateam se urcam pe un masiv muntos, cu stanci abrupte, inaccesibil
masinilor. Era o liniste deplina ce stapanea muntii, incat, atunci cand ne cataram pe ei, ii puteam auzi cum
vorbesc cu bocancii nostri.
Nu ne mai puteam ascunde ochii de strut in nisipul civilizatiei. Ajunsesem
intr-un loc in care omul nu mai domina natura, ci, dimpotriva, natura avea sa
fie stapana omului.
Inaintam cu
greu prin hatisul inalt al padurii invaluit de ceata si raze razlete ce-l
strabateau. Ne pregateam sa ne facem tabara in colibe rotunde din arbori cu
paravane plate din ramuri si frunze, asezati in luminisurile padurii, fara sa
ne sperie anotimpul cald si ploios.
Urma sa traim de pe urma culesului
plantelor comestibile si nucilor de cocos, a vanatului de pasari si a
pescuitului.
Ne bucura gandul ca vom dormi in hamace si vom manca ciuperci si
peste fript pe pietre incinse alaturi de plante suculente si zemoase asa cum
este varza cand o scoti din oala, alaturi de mancarea din rucsacuri,
limitata la orez si fasole.
Era o
provocare sa calculam timpul dupa succesiunea zilei si a noptii, fara ceas sau
telefoane mobile.
Pana sa
construim colibele, ne instalasem corturile din dotare. Imbracati in haine groase ne
strecurasem in sacii de dormit. Trecuse o zi obositoare si aveam nevoie de
odihna binemeritata.
Ce ne
astepta a doua zi? Aventura de a trai alaturi de curcani de padure, gainuse,
ciocanitori, papagali, care sa-si ciuguleasca hrana din farfuriile noastre si sa
ni se cocoate pe umeri.
Dimineata
ne-a trezit oracaitul unor broaste. Ne pregateam sa admiram arbori uriasi ce se
inaltau spre cer, potecile false si cararile misterioase, ferindu-ne de serpii
ce se strecoara gratios printre tufarisul si lastarisul des.
Eram inconjurati
de liane si tufisuri, de radacini si frunze cu insusiri medicinale. Se vedeau siluetele
contorsionate ale arborilor cu luminisuri stranii si misterioase si micile
vietati ce se strecurau printre noi.
Dupa inca o zi plina, seara, luna
isi revarsa lumina prin frunzisul arborelui de care era legat hamacul.
Deodata
am auzit un sunet slab, care a devenit tot mai acut, semanand cu bazaitul unui
tantar. Era total diferit de fosnetul frunzelor prezent la fiecare rafala a
vantului cu care incepusem sa ne obisnuim.
Am simtit pe
mana un miriapod care se strecurase in timpul noptii si am sarit ca arsa, cu
ochii mari, tremurand la gandul ca nu ne putem apara de micile vietuitoare…
Era mana
sotului meu care incerca sa ma trezeasca… eram in patul meu, acasa… si totul
fusese un vis…
Poate, intr-o
zi, aceasta aventura va deveni realitate…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu